Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și
Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce
iubirea în casă și în suflet. Dragobetele tradițional se sărbătorește pe 24 februarie.
Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața
bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi
infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în
lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din
luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.
Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și
vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat
alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat
căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea,
iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia
Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.
„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce,
după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și,
respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără
ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări
frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau
surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion
Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în
lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele
tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin
păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le
prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne,
flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată
fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în ac. Nu
se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul
împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat,
pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara
ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală
legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe
femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în
tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să
respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în
această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot
anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase
și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru
ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ
rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.
Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al
fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine
curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a
culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le
foloseau la diverse farmece de dragoste.
Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga
fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce
își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut
care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De
aici și celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”.
Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua
de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își
suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de
cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă
fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de
singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de
Dragobete.
Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se
adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și
construiască cuiburile.
Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai
frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24
februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când
natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el
la bucuria naturii.
Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire
specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în
această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în
construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de
primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea
animalelor este interzisă în această zi, după cum
informează Historia.ro.
În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să
strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept
“zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având
proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în
ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din
surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a
deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex
masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul
întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un
bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete,
rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru
vindecarea anumitor boli.
Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin.
Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în
gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc
prielnic. Atât baieții, cât și fetele au datoria de a se veseli
de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.
Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.
Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei
nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind
considerată aducătoare de spor și prospețime.
Nu ai voie nici să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile
care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în
lunile care vor urma.
În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu
simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle
ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința
că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Sursa: www. youtube.com
Articol scris de Șestacov Elena
