Nicoleta Darabană, cunoscută după numele de scenă Dara, s-a născut pe 22 mai 1993, în Telenești. Este o cântăreață de muzică pop din Republica Moldova.
A început să cânte de la vârsta de trei ani. La șase ani a început să facă canto
sub îndrumarea profesorului Anatol Roșcovan. La 7 ani a participat la
primul concurs din viața ei ”Ti Amo” (Trofeul International Apollo Music
Onești) în România. După care, înafară de canto a mai studiat pianul și chitara.
Dara este absolventă a Colegiului Național de Comerț pe lângă ASEM, după care a început să studieze la Facultatea de Limbi Străine, specilizându-se pe engleză și spaniolă.
Până în 2010 a înregistrat peste 40 de cover-uri la piese naționale și
internaționale. A colaborat o vreme cu interpretul și compozitorul Eugen
Doibani, pentru primul său album, „Unsorted”. Eugen Doibani și Anatol Roșcovan i-au compus o bună parte din cântecele de pe album, iar altele au fost scrise chiar de Dara.
Din 2000 până în 2010 Dara a participat la o serie de concursuri muzicale obținând și premii:
- Zveozdocika”, Ucraina, anul 2000:premiul II
- ”Rainbow stars”, Jurmala, anul 2002, laureată
- ”Steaua Elatului”, Chișinău anul 2003:premiul III
- ”Serebrenaia Iantra”, Bulgaria, 2004:premiul II
- ”Steaua Chișinăului”, Chișinău, 2004:premiul II
- ”Otkrîtaia Evropa”, Moscova, 2009:premiul Mare
- ”Tahtede Laul”, Estonia, 2009:premiul II
- ”Suflet de stea”, România, 2009:Premiul Mare
- ”Barza de Cristal”, Bălți, 2009:premiul III
- ”Cerbul de aur junior”, România, 2009:premiul III
- ”Ars Adolescentina”, Chișinău, 2009:premiul Mare
- „Zlaten Keste”, Bulgaria, 2010, locul 4
- „Steaua Chișinăului 2009”, Chișinău, locul 1
Cariera
În 2010
Dara a început înregistrările pentru albumul de debut. Ea a colaborat
pentru album cu Anatol Roșcovan și Eugen Doibani. A cântat la un prim
concert în 2010, la Moscova, unde a interpretat două piese solo, Camino și Mi-e dor și un cover pentru piesa lui Alanis Morissette Uninvited. În 2011 și-a lansat albumul de debut, "Unsorted".
Mai târziu și-a lansat primul single oficial Open Your Eyes, pentru care a realizat și un videoclip.
Versurile piesei au fost scrise de Eugen Doibani. Odată cu single-ul Dara a lansat și o linie de parfum propriu, numit „Dara - Open Your Eyes”. Cu cântecul „Open Your Eyes” Dara s-a clasat pe locul 3 în finala preselecției naționale din Republica Moldova pentru Eurovision 2012. Ea a fost cea mai tânără finalistă a preselecției naționale din acel an.
În anul următor, deși s-a înscris la preselecția națională pentru Eurovision, Dara s-a retras fără a mai intra în concurs.
În 2012 Dara a lansat împreună cu Carla's Dreams dou piese în limba rusă:
„Влюблены” și „Жить Выбираем”;
iar la finele anului ea și-a lansat cel
de-al patrulea single oficial, intitulat "Chains". În 2013 Dara a
colaborat cu artistul ucrainean Vlad Darwin, finalist al concursului
„Fabrica de Stele” din Ucraina, lansând în luna octombrie piesa „Unbroken”.
La finele lunii august 2014 Dara a lansat împreună cu Inna, Antonia și Carla's Dreams piesa „Fie ce-o fi”, care a ajuns până în top 30 al Romania Airplay Top 100.
Discografie:
- Albume
- 2011: Unsorted
- Single-uri
- 2014: „Fie ce-o fi” cu Inna, Antonia și Carla's Dreams (Global Records)
- Alte piese:
- Despre asta
- Unbroken cu Vlad Darwin
- Sunt acasă
- Влюблены feat. Carla's Dreams
- Жить Выбираем feat. Carla's Dreams
- Istoria unei fete
- IN2
- Mii de ori
- Nebună
- Soldat
- Prin ploi
Surse:
www.wikipedia.ro
www.facebook.com
www.youtube.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu