DUMITRU GHEORGHIȚĂ - 100 ANI DE LA NAȘTERE

      Născut la 16 februarie (23 februarie – în alte surse) 1917 la Chișinău, în familia lui Efim și Varvara Gheorgiță. În familie erau 4 copii, în casa cărora răsuna des muzica: tatăl cânta la armonică, mamei îi plăcea să fredoneze melodii. De pe când era elev, Dumitru era pasionat de muzică și începuse să cânte în fanfara școlii. Absolvind școala primară, D. Gheorghiță urmează studiile la liceul B. P. Hasdeu și, simultan, la conservator, în clasa de trompetă condusă de S. Zlatov. Avea pe atunci doar 12 ani. Ulterior starea de sănătate nu i-a permis lui Dumitru să cânte la trompetă.

      Absolvind în 1933 conservatorul, se angajează destul de greu într-o orchestră de restaurant, condusă de Nicolae Bodoi. Urmă o viață grea, plină de umilinință și dificultăți. Trebuia să se conformeze gusturilor burgheze ale ofițerilor, clienților și să le între în voie tuturor. În iunie 1940 ia ființă orchestra radioului sub conducerea lui Petru Bacinin. Pentru a evolua în componența ei, sânt invitați numeroși muzicanți (Dumitru Gheorghiță, Eugeniu Coca – eminent compozitor din Moldova, pe atunci și muzicant de restaurant). Orchestra interpreta muzică populară. Anume atunci Gheorghiță a simțit pentru prima dată necesitatea acută de a crea, de a da glas la tot ce-i umple sufletul. Astfel se născu prima piesă pentru acordion. 

      Piesele lui Dumitru Gheorgiță sânt incluse în repertoriul a numeroase formații de artiști amatori, se difuzează la radio, cunoscând o populartitate imensă. Numele autorului devine din ce în ce mai cunoscut. Orchsestra de muzică populară Fluieraș îi propagă în permanență melodiile. Ele constituie piesele de rezistență ale repertoriului solistei Tamara Ceban. Compozitorul e în permanență sensibil la suflul timpului, la problemele contemporanietății. Tema Patriei ocupă un loc aparte în creația lui Dumitru Gheorghiță. În cântecele sale el glorifică meleagul natal, strugurii și apele străbunului Nistru. 

      Așa s-a întâmplat dintotdeauna cu muzicanții-lăutari – suflet din sufletul neamului lor – care în creațiile lor se inspirau în permanență din folclor, restituindu-i apoi cu generozitate poporului opere mai desăvârșite, mai cizelate. 

      În anul 1960 cântecele lui Dumitru Gheorghiță răsună în cadrul concertelor din cadrul Decadei Artei Moldovenești la Moscova. Compozitorul e distins cu oridinul Insigna de Onoare. În 1961 este primit în rândurile Uniunii Compozitorilor din URSS. În anul 1964 compozitorului i se oferă onorificul titlu de Lucrător Emerit al Artelor din RSSM. În același an la editura Cartea Moldovenească apare prima lui culegere de cântece pe versuri de poeți moldoveni (P. Zadnipru, Gr. Vieru, V. Russu, V. Roșca ș.a.). 

      Cântecele lui D. Gheorghiță sânt interpretate de cei mai valoroși soliști din Moldova: Tamara Ceban, Gheorghe Eșanu, Nicolae Sulac, Ion Bas și Maria Bieșu (evoluând pe atunci în orchestra Fluieraș).

      În 1967 compozitorului i se conferă titlul de Artist al Poporului din RSSM.

      Din  vasta palitră intonațională a muzicii populare el selectează minuțios tonalitățile cele mai viguroase, mai expresive, mai cu perspectivă și, reunind să le îmbine organic, creează imagini artistice desăvârșite.

       Melodist prin vocație, el tinde spre o largă respirație a motivului, având grijă, totodată să asigure dezvăluirea plenară a cuvântului, a imaginii artistice, create cu ajutorul lui. El pornește în opera sa de la ritmurile vieții, operează cu imaginile intonaționale și ritmice ale folclorului național, din care și provin cântecele lui.

       În activitatea ca Dumitru Gheorghiță nu se limitează doar la cântec, cu toate că acestuia îi revine un loc de frunte în creația compozitorului. El este și autorul unor valoroase miniaturi instrumentale. Piesele lui ne cuceresc prin caracterul lor cantabil și melodios, în care se face simțită puternica influență a creației muzicale populare. Compozitorul studiază mult orchestrația, pentru a-și putea crea singur aranjamentul instrumental al cântecelor și pieselor ce-i aparțin. El compune piese pentru țambal și fluier, semnează o fantezie orchestrală, intitulată Doina codrilor, pentru taraf, piese pentru oboi și vioară și orchestră.

      Creator de cântece prin execelență, Dumitru Gheorghiță și în operele sale instrumentale instrumentale operează cu imagini muzicale proprii cântecului, exploatând la maximum calitățile interpretative ale instrumentelor populare.

      Compozitorul conduce o orchestră de muzică populară, evoluează de în cadrul diferitelor concepte și serate de creație.

      În anul 1973 Casa Republicană de Creație Populară a publicat cea mai completă culegere de cântece ale compozitorului, care conține 32 de lucrări, scrise pe versurile mai multor poeți moldoveni. Culegerea Cântăm Moldova cuprinde piese compuse de Dumitru Gheorghiță la sfârșitul anilor ‘60 – începutul anilor ‘70, care pot fi considerate culmi ale creației artistice a compozitorului. Printre ele menționăm Nunta miresei.

      La 7 noiembrie 1976 compozitorului Dumitru Gheorghiță i-a fost acordat Premiul de Stat al URSS, gest de profundă recunoștință și înaltă apreciere din partea poporului. 
      Este deținătorul diplomei Comitetului Sovietic pentru apărarea păcii (1969) și a diplomelor: Comitetului moldovenesc pentru apărarea păcii (1976, 1981, 1987). 
    A compus lucrări simfonice, pentru orchestră de muzică populară, piese corale, cântece pentru copii, romanțe în caracter popular.

      A câtat în ansamblu cu: Simion Glec, David Fedov, Leonid Moșanu, Anatol Davâdov, Ion Fazlî, Eugen Doga, Dumitru Rotaru, Maria Bieșu, Dumitru Blajinu, Alexandru Ranga ș.a.

        A înregistrat la Radio Chișinău melodii populare (Fluiera un tren în gară, Măi ciobane, Fata de la moară, Treceam valea, Trandafir frumos, Azi e luni, Frunză verde sălcioară etc.).

Articol scris de Șestacov Elena