Dan Balan - (alternativ scris și Bălan) născut pe 6
februarie 1979, în orașul Chișinău.
Este interpret, compozitor, producător, instrumentist, textier din Republica Moldova.
Dan
Balan finalizează clasele I-VIII – la școala nr. 10, Liceul Teoretic M.
Eminescu, apoi (1993) la liceul Gheorghe
Asachi. În 1994 Dan pleacă în Israel, unde, timp de un an și jumătate
învață la școala scoțiană Tabeetha school,
apoi în 1996 se întoarce și absolveşte liceul Gheorghe Asachi, după care intră la Universitatea de Stat la Facultatea
de Drept. Își face studiile muzicale la Școala de Arte A. Stârcea, unde absolveşte clasa de acordeon. Peste câțiva ani este
absolventul Colegiului de muzică Ștefan
Neaga.
O-Zone a fost o formație de muzică pop compusă din Dan Balan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș. Trio-ul s-a axat pe stilurile dance și eurodance , ajungând cu câteva din
melodiile lor să ocupe primul loc în topurile din România și Moldova cât și cele
internaționale. Succesul mondial al trupei O-Zone vine în 2003, odată cu lansarea
piesei Dragostea Din Tei (cunoscută
și ca Numa Numa song), care aduce recunoaștere mondială trupei, dar
și lui Dan personal. Piesa a fost reinterpretată de peste
200 de artiști, în 14 limbi diferite. În calitate de lider al trupei,
Dan Balan compune
și produce toate piesele O-Zone.
După desființarea proiectului O-zone,
Dan adună o nouă echipă de instrumentiști și începe să lucreze la piese noi. La
începutul anului 2007, Dan decide să producă un nou proiect experimental,
lansat sub pseudonimul Crazy Loop. În 2008, Dan Balan este nominalizat la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria Best Romanian Act.
Pe 17 noiembrie 2009 Președintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, i-a conferit lui Dan Bălan titlul onorific de Maestru în Artă pentru succese în
activitatea de creație, contribuție la propagarea artei muzicale și înaltă
măiestrie interpretativă. Dan Balan este compozitorul, textierul cît și producatorul
propriilor albume. Piesele sale sunt cele mai difuzate de către radiourile și
cluburile din toată Europa. Cel mai bine
vândut LP a fost DiscOzone, care a
ajuns pe primul loc în topul vânzărilor în șase țări și s-a vândut în 2.5
milioane de copii în lume (1 milion numai în Japonia). În prezent, Dan Bălan locuieşte în New York, unde
are propriul studio unde scrie, compune şi produce muzică.
Surse:
Articol scris de Sandu Marina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu