Biblioteca Naţională a RM deţine o colecţie muzicală unică, constituită din documente multimedia şi înregistrări sonore pe diferite suporturi, partituri muzicale, cărţi şi ediţii periodice dedicate muzicii.
Acest blog este editat de către echipa Adiovideotecii Naţionale.
Aici sunt raportate cele mai recente ştiri despre colectiile noastre de muzică şi despre serviciile conexe: achiziţii noi, proiecte noi în care suntem implicaţi, evenimente şi activităţi ce au loc.
Savițchi Valentina - soprană lirică de coloratură, s-a născut pe data de 10.08.1954. A făcut studii la Conservatorul din Chișinău (1945-1954) cu Solomon Tregubov, Elena Stepanova și Lidia Babici (canto), Ana Smericinschi (pian auxiliar), Alexandra Beilina (istoria muzicii), Timofei Gurtovoi (mișcare scenică). Activează în calitate de solistă la Radio Chișinău (1947-1952) și în trupa Teatrului de Operă și Balet (1952-1986). În 1964 primește titlul de Artistă a Poporului din Republica Moldova. Este laureată a concursurilor mondiale ale studenților și tineretului (Varșovia, 1956; Moscova, 1957).
Pleacă în turnee artistice la Sofia, București, Budapesta, Praga, Viena, Belgrad, Moscova etc.
A înregistrat la Radio Chișinău creații de N. A. Rimski-Korsakov, S. Rahmaninov, D. Gheorghiță, S. Șapiro, E. Coca, S. Atanasiu-Zlatov, D. Gherșfeld, D. fedov, V. Rotaru, A. Ranga ș.a.
Roluri:
Olesea („Trembita” de I. Miliutin);
Ileana („Covorul Ilenei” de V. Avetisov);
Florica („Grozovan” de D. Gherșfeld);
Stela („Vânt de libertate” de I. Dunaevski);
Marfa („Logodnica țarului” de N. A. Rimski-Korsakov);
Michaela („Carmen”) și Leila („Pescuitorii de perle” de J. Strauss);
Gilda („Rigoletto”), Desdemona („Otello”) și Violetta („Traviata” de G. Verdi);
Mimi („Boema” de G. Puccni), Prilepa („Dama de Pică” de P. I. Ceaikovski).
Discografie:
Rândunea cu stea în frunte, Sârba flăcăilor;
Gherșfeld, D., Grozovan. Arioso Floricăi din act. II. Duetul Florica-Roxandra;
Mihai Munteanu (n. 15 august 1943, Criva, județul interbelic Hotin, Basarabia, Regatul României, actualmente în Republica Moldova) este un interpret moldovean (tenor lirico-dramatic) și pedagog.
Din 1971 evolueaza ca solist al Teatrului Național de Opera și Balet din Chișinău.
În 1972 a absolvit Institutul de Arte din Chișinău. Între anii 1977 -
1978 și-a desfășurat activitatea la celebrul teatru liric La Scala din Milano.
Din 1983 este pedagog la conservatoriul din Chișinău. În 1988 devine Laureat al Premiului de Stat al RSS Moldovenești. În 1980 a fost
desemnat Artist al Poporului în RSS Moldovenească, iar în 1986 și Artist al Poporului în URSS. În 1993 a fost decorat cu Ordinul Republicii Moldova.
Începând cu toamna lui 2013, alături de cantautoarea Tania Cergă și cântărețul Nicu Țărnă, este unul din cei trei membri ai juriului concursului Moldova are talent .
Talentul
generos, calităţile vocale dintre cele mai bogate, muzicalitatea fină
şi artistismul înalt i-au permis să devină solist de frunte şi să fie
admirat nu numai în Moldova, dar şi peste hotarele ei.
Repertoriul
cântăreţului include toate partiţiile valoroase ale tenorului dramatic
tezaurul operei clasice şi contemporane, semnate de G.Verdi, G.Puccini,
G.Bizet, V.Bellini, P.Ceaikovski, Gh.Neaga etc. A creat roluri de
performanţă în filme televizate. Desfăşoară o activitate concertistică
prodigioasă.
Nicolae Botgros (n. 25 ianurie 1953, Badicul Moldovenesc, Cahul) este un dirijor remarcabil din Republica Moldova.
A fi lăutar e lucru mare, spun oamenii din Bădicul Moldovenesc de la
Cahul, sat în care s-a născut Nicolae Botgros şi tatăl acestuia,
Dumitru, lăutar de excepţie. Muzica a fost şi este viaţa neamului lor. Nicolae a învăţat melodiile la ureche, iar un timp se culca şi se trezea
cu sunetul de tobă. Asculta cu luare-aminte tot ce cânta tata pe la
petreceri. A învăţat singur să bată toba şi-i era tare ciudă pe darabana
care era mai mare ca el.
La şapte ani s-a dus la Şcoala de Muzică din Cahul. Împreună cu badea Vasile s-a întors în primăvară
acasă, căci nu ajungeau bani pentru întreţinerea celor doi fraţi. Mama
lui Nicolae a visat întotdeauna ca băieţii şi fetele să facă studii,
vroia să-i vadă oameni mari... La şcoală, profesorii erau extrem de
indulgenţi cu fraţii Botgros, care veneau la lecţii luni, marţi,
miercuri şi joi, căci sfârşitul de săptămână era rezervat nunţilor şi
petrecerilor. Uneori, se întâmpla ca Nicolae să adoarmă cu capul pe
bancă după nopţile de nesomn şi oboseală.
Mai târziu, Nicolae a ajuns la Soroca, la Şcoala de
iluminare culturală. În oraşul de pe Nistru a
început o altă carieră a junelui Botgros. Pentru prima dată a asistat la
un concert de-al „Lăutarilor” (orchestră creată de Nicolae Sulac,
dirijori fiind compozitorul Mircea Oţel şi trompetistul Gheorghe Usaci).
A rămas vrăjit de orchestră şi nici nu bănuia că avea să i se dedice
mai târziu. Tot la Soroca s-a îndrăgostit lulea de Lidia Bejenaru, care
avea să-i devină soţie. S-au luat devreme,
aveau câte 19 ani. La nunta lor au cântat cei mai vestiţi lăutari ai
vremii. Prima orchestră dirijată de Nicolae Botgros a fost „Ciocârlia” de
la Edineţ. În 1973 se mută la Chişinău şi este violonist în Orchestra
„Mugurel” a Filarmonicii. Urmează ani la „Joc”, ca în 1978 să devină
director artistic şi prim-violonist la „Lăutarii”. Un an de răscruce
atât pentru orchestră, cât şi pentru maestru.
... Atât de
tulburător sună vioara lui Botgros! Şi atât de înălţător! Atât de
tainic! Nu oricărui îi este dat să cânte totul şi despre toate pe coarda
sensibilă a inimii şi a viorii! „Lăutarii” au acompaniat peste 100 de
interpreţi de muzică populară, colaborând cu cei mai de seamă exponenţi
ai tuturor zonelor folclorice din România, de la Maria Ciobanu, Sofia
Vicoveanca, Irina Loghin, Dinu Iancu Sălăjan, Zinaida Julea, Nicolae
Glib, Maria Sarabaş. Aşa şi-a petrecut viaţa – în drum spre concerte, în
săli de spectacole şi-n studiouri de înregistrări. Niciodată n-a găsit
răgaz – interpreţii, atât de la Chişinău, cât şi de la Bucureşti sunt
pur şi simplu onoraţi să stea alături de el pe marea scenă. Iar Nicolae
Botgros nu poate să refuze nici o invitaţie, când e vorba de muzică
populară.
În repertoriul orchestrei se regăsesc cele mai
strălucite perle ale folclorului moldovenesc, cu parfum autentic.
„Lăutarii”, o orchestră-simbol a Moldovei, au evoluat primii în noua
Sală a Palatului din Bucureşti (după schimbarea denumirii din Sala
Congreselor). Datorită orchestrei şi, în special, a perseverenţei lui
Nicolae Botgros de a le pune pe toate la locul lor, muzica populară şi-a
recăpătat autenticitatea moştenită de secole.
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, anterior Magdalena - Anca Manole, (n. 14 iulie 1967, Vălenii de Munte, județul Prahova — a fost o solistă vocală, compozitoare și instrumentistă română .
Magdalena-Anca Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967, în orașul prahovean Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole. Interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești. La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu. Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești, pe care l-a absolvit ulterior. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.
În adolescență tânăra interpretă, vrând să se afirme în planul muzical, formează împreună cu Ștefania Ghiță duetul Alfa și Beta, cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra. De asemenea, Mădălina Manole devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului și concomitent colaborează cu diverși interpreți precum Victor Socaciu sau Roșu și Negru.
Între anii 1982 și 1985 cântăreața urmează cursurile Școlii Populare de
Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor. La finele anilor 1980 Dan Ștefănică îi încredințează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei. Cu această ocazie, interpreta joacă și primul rol într-un film.
În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România. Cei doi artiști colaborează la scurt timp, iar Manole participă în același an la Festivalul De Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu. Deși obține doar o mențiune,conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei. La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu și Laura Stoica, la un turneu susținut în Ardeal, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea . În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, gală pe care avea să o îndrăgească pe parcursul cariererei sale profesioniste, revenind de două ori în cadrul ceremoniei ialomitene.
Începând cu 1990 Manole a susținut recitaluri în diferite regiuni din România, iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”, câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei. Notorietatea sa fiind în creștere, interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii.
Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei,
care era condus de studenții Ciprian Antochi și Claudia Panaite, iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării. La vremea respectivă Manole începea să susțină o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, canada, Austria, Belgia, germania și Franța
Mădălina Manole
Având în vedere succesul comercial al discului Fată dragă, care era consemnat la vremea respectivă de revista Billboard, Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993. Materialul discografic, intitulat Ei și ce?, conține opt piese în stilul folk-rock, majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.
În anul 1994 are loc oficializarea relației amoroase dintre interpretă și partenerul său de viață, compozitorul Șerban Georgescu.La vremea respectivă mariajul celor doi era pus sub semnul întrebării de către presă și fanii cântăreței deopotrivă, Manole fiind acuzată că avea interese materiale să se căsătorească cu Georgescu; de asemenea, diferența de vârstă dintre cei doi era unul dintre motivele care stârnise consternarea publicului.
În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care
înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume
al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător
muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea
de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina
Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze
folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică
populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediția aniversară a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Brașov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internațional Protcter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia ființă Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter
cultural și umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai
importante emisiuni de televiziune și radio,
iar numele ei ține capul de afiș alături de artiști consacrați ai
divertismentului românesc. Susține sute de spectacole organizate în
România de impresari importanți ai momentului. "Îmi aduc aminte că eram
plecată cel puțin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam
și desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile
arhipline și zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de
pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne și oase pe
străzile din orașul lor, păpușile pe care mi le aduceau copii la fiecare
spectacol, autografele și scrisorile primite de la fani, melodiile
cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile
mai puțin plăcute din viața mea de artist, dorul de cei dragi de acasă,
articolele din presa de scandal, renunțările, sacrificiile, dieta
normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obține distincții pentru cea mai bună interpretă pop și
cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și
respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualități.
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15
ani mai în vârstă decât ea. După divorț, Mădălina Manole a declarat că
„erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi
împușcat”.
În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta
în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și
56 cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.
Bebelușul Mădălinei Manole a venit pe lume, în jurul orei 13.00, la Maternitatea Giulești din capitală. La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit
cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album.
Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și
reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani.
Ciprian Porumbescu s-a născut în anul 1853, în satul Stupca,
comuna Șipotele Sucevei, în sânul familiei Golembiovschi (care ulterior
își va schimba numele în Porumbescu), ca fiu al Emiliei și al preotului
Iraclie.
Ciprian era un copil timid, stângaci,
firav și predispus spre boală, însă extrem de talentat și inteligent.
Anii copilăriei, așa cum consemnează muzicianul însuși, au fost cei mai
frumoși și îndrăgiți din viața compozitorului. Porumbescu a crescut
ascultând muzica dulce, săltăreață a folclorului românesc, care îl
fascina. Tatăl, folclorist și un mare iubitor al muzicii psaltice,
colabora în mod frecvent cu unul dintre poeții remarcabili ai neamului -
Vasile Alecsandri. I-a cultivat, așadar, copilului, poate cu prea multă
ardoare, dragostea pentru țara și neamul său românești. Era, probabil,
cel mai român dintre români, veșnic îndrăgostit de țara sa, de oamenii
ei și mai ales de vioară, iubita cea dintâi, cu care cânta muzica
poporului său.
Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare
muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și
Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul
1871, la aniversarea a 400-a de la zidirea Mănăstirii Putna, la
festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol,
Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind
asistența cu minunatul său cântec de vioară. Apoi, cu ajutorul unei
burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena,
unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va
scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la
unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții
români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul
unirii - Pe-al nostru steag e scris Unire!"), prima lucrare de acest gen
din literatura muzicală a spațiului românesc.
După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale
artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei „Crai nou”, piesă
în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului
Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului la 12 și
23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la
Oravița.
Ciprian Porumbescu, un unionist convins, un militant al întregirii între
aceleași hotare a spațiului limbii române, a fost arestat pentru
activitatea sa politică, timpul petrecut în temniță fiind cel în care a
scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără
„Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”,
„Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă
ostașilor români” și altele.
Mult prea devreme, la doar 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză,
Ciprian Porumbescu se stinge din viață, în casa de la Stupca, sat numit
azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui
său și ai surorii sale, Mărioara, la 6 iunie 1883.
Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în
apropiere de altarul Bisericii „Sf. Dumitru”. Întreaga sa creație
muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în
totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În
lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de
expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care
afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest
mod pot fi auzite.
„Balada” sa, care a ajuns să fie cunoscută în toată lumea ca un simbol
muzical al durerii și tragismului istoriei noastre, emoționează și azi,
la fel ca și acum 100 de ani sau peste veacuri de acum înainte, prin
genialitatea cu care surprinde măreția și sensibilitatea sufletului
românesc.
Ion Josan s-a născut pe data de 19 aprilie 1956. Violoncelist,
Artist al Poporului din Republica Moldova, şef al catedrei Instrumente cu Coarde a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte
Plastice din Chişinău, solist al Sălii cu Orgă din Chişinău.
Şi-a făcut studiile la Şcoala de Muzică E.Coca şi la
Conservatorul din Chişinău, apoi le-a continuat la Conservatorul
din Alma-Ata, Kazahstan. Studiile postuniversitare le-a făcut la
Conservatorul P. Ceaikovski din Moscova în clasa prof. N.
Şahovskaia.
În 1977-79 a fost prim-cellist al orchestrei Operei
Naţionale, 1979-81 - prim-cellist al Orchestrei Simfonice a
Filarmonicii Naţionale din Moldova, 1997-2000 - director al
acestei instituţii, din 1977 până în prezent niciodată nu
şi-a întrerupt activitatea pedagogică.
În componenţa diferitor formaţii (orchestre şi ansambluri
camerale), în calitate de solist cu diferite orchestre,
precum şi cu recitaluri a concertat în toate
republicile ex-URSS, în România, Israel, Franţa, Italia,
Spania, Portugalia, Bulgaria, Germania, China, Turcia, Islanda,
SUA.
Repertoriul său cuprinde, practic, toată literatura pentru
violoncel: Concerte cu orchestră de Haydn, Boccherini,
Beethoven, Schumann, Lalo, Dvorak, Ceaikovski, Saint-Saens,
Şostakovici, Milhaud, Prokofiev, Haceaturian; Sonate de Bach,
Boccherini, Beethoven, Schubert, Brahns, Franck, Debussy,
Rahmaninov, Prokofiev, Şostakovici; miniaturi pentru violoncel cu
pian sau cu orchestră de Albinoni, Boccherini, Schubert, de
Falla, Ibert, Ceaikovski, Glinka, Paganini, Şcedrin, Bruch,
Rimski-Korsakov etc, precum şi numeroase piese şi fragmente
din creaţii ample transcrise pentru violoncel cu diferite
acompaniamente.
Akord este formaţie pop cu elemente pop-rock. Ideea creării trupei Akord i-a venit lui Igor Strilbițchi în vara
anului 2006, în timpul vacanței din Crimeea. Timp de trei luni au tot
ales denumirea pentru formație, pînă ce, în cele din urmă, s-au oprit la
denumirea Akord, căci mărturisesc băieții „e un termen muzical și are
aceeași semnificație în multe limbi ale lumii”. Astfel, formația Akord îşi începe activitatea artistică, de facto, la 4 decembrie 2006,
pe scena Palatului Naţional, în cadrul concertului Potcoava de Aur
2006.
Iniţial, din formaţie făceau parte trei membri: Igor Sîrbu, Igor
Stribiţchi şi Victor Balan. În această formulă au lansat prima lor piesă
„Unde-i dragostea”. Au colaborat la începuturi cu compania Music
Master.
Victor Bălan părăseşte formaţia în iunie 2007, iar în luna august a
aceluiaşi an, în trupă vine Victor Răilean. Împreună, băieţii realizează
piese care intră în topurile autohtone şi participă la numeroase
concerte, evenimente culturale. Primul videoclip la piesa În ochii mei
a fost lansat tot în anul 2007.
În anul 2008 formaţia Akord au o evoluție de succes. În luna martie
primesc mențiune la Concursul George Grigoriu de la Brăila, fiind
apreciaţi înalt de Mirabela Dauer. Tot în anul 2008 începe colaborarea
cu Iurie Badicu, noul lor manager. Compania Fabrica de hituri, sub
patronatul lui Ghenadie Boleacu, este cea care susţine cu succes cariera
muzicală a formaţiei. În luna decembrie 2008 Akord dă un concert live
la Palatul Naţional, la care lansează primul lor album cu genericul Cerul care ne-a unit. Albumul conţine 11 piese, printre acestea
cunoscutele hituri: Maria, Ochii tăi, Alină-mă, Numai tu etc. La
eveniment i-au avut ca invitaţi pe Mihai Trăistariu şi trupa Talisman
din România, cu un recital în cadrul spectacolului.
Din iunie 2010 formația Akord evoluează în formula de duet: Igor
Sîrbu şi Igor Stribiţchi. În acest format au lansat pe piaţa muzicală
piesa Mă doare, care a devenit hit și s-a menținut mult timp în
topurile muzicale la TV şi Radio.
În anul 2011 Igor Sîrbu şi Igor Stribiţchi evoluează în scenă alături
de Orchestra Simfonică Teleradio-Moldova, dirijată de Maestrul Georghe Mustea, la spectacolul aniversar 60 de ani, apoi, la scurt timp, maestrul Eugen Doga îi invită la concertul său aniversar.
2011 a fost un an productiv pentru trupă: lansarea single-ului Crush. În același an au primit fiecare titlul de Artist Emerit al
Republicii Moldova.
Formația Akord a colaborat fructuos cu: Cristina Croitaru, Ștefan Petrache, Eugen Doga, Anastasia Lazariuc, Smiley etc.
Sîrbu Igor născut la 6 martie 1987. Prima apariţie în scenă − la concertul de 8 martie din satul natal Copanca, Căuşeni, la vîrsta de nouă ani. Și-a făcut studiile la Colegiul de Muzica Șt. Neaga, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice G. Musicescu de la Chișinău.
Stribiţchi Igor născut la 17 martie 1984.
Prima evoluare în scenă la Concursul republican la saxofon în anul 1997,
unde a cîştigat locul întîi. A studiat la Colegiul de Muzica „Șt.
Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice G.
Musicescu de la Chișinău.
Premii și titluri:
Potcoava de aur 2007 – piesa Alină – mă;
Brăila, România 2008 – Concursul Internaţional George Grigoriu, menţiunea I;
Şlagărul anului 2008 – piesa Pentru ea;
Şlagărul anului 2009 – piesa Crede-mă;
Şlagărul anului 2010 – piesa Mă doare;
Potcoava de aur 2010 – piesa Mă doare;
Premiul VIP Fashion Stil masculin – 2010;
Premiul Busuioc TV 2011 – piesa Mă doare;
Titlul de Artiști Emeriți ai Republicii Moldova - 2011;
Șlagărul anului 2014 − piesa Chakarita etc.
Piese:
Unde-i dragostea? – 2006
Maria – 2006
Alină-mă, Pentru ea, În ochii mei, La mulţi ani, Corason – 2007
Crede-mă, Numai tu, Într-o zi – 2008
Driving away, Crede-mă amore, One more time – 2009
Mă doare, Cînd te visam, Tu şi eu – 2010
Crush - 2011
Numai tu, Într-o zi, Codrii mei, Live The Show - 2012
Satele Moldovei, Am uitat să uit de tine,Seară albastră - 2013
Liubomir Iorga (meşter popular, instrumentist, dansator, actor şi muzician) - s-a născut la 12 aprilie 1932, în localitatea Vadul lui Isac din raionul Cahul.
Activitatea sa culturală
polivalentă îşi are începuturile în Ansamblul Naţional Academic de
dansuri Populare Joc, unde activează ca solist timp de trei ani.
Ulterior, transferat la Teatrul de Operă şi Balet joacă în spectacolele Lumina, Spada frântă montate de maestrul Zagorschii.. În 1957, la
ediţia a VI-a a Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la
Moscova, este premiat cu medalia de aur pentru rolul interpretat în
tabloul coregrafic comic În drum spre Chişinău.
Din 1964 lucrează în atelierul de muzică al Combinatului de producţie
pe lângă Ministerul Culturii din RSS Moldovenească, unde face o pasiune
pentru istoria instrumentelor muzicale populare. Liubomir Iorga pe lângă
confecţionarea de fluiere, cimpoaie, ocarine tradiţionale, reanimează
instrumente date uitării precum drâmba, tilinca, cavalul. Dealtfel,
Liubomir Iorga este primul meşter din spaţiul românesc care
confecţionează ocarina, instrument la care a lucrat peste 7 ani şi la
care a reuşit să execute 28 de tonalităţi. A creat de asemenea şi un
instrument absolut nou, pe care l-a denumit iorgofon, din care i-a
cântat şi Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton în
1995.
Pe parcursul carierei de
peste 50 de ani confecţionează zeci de mii de instrumente muzicale, o
parte din acestea fiind astăzi păstrate în muzee, reprezentând o valoare
culturală incontestabilă. Actualmente atelierul combinatului nu mai
există, însă tradiţia de a confecţiona instrumente muzicale nu a
dispărut, în mare parte datorită lui Liubomir Iorga, care a demonstrat
în repetate rânduri frumuseţea autenticului moldovenesc.
Cele peste 30 de expoziţii internaţionale la care i-a fost prezentată
colecţia de instrumente au condus departe de arealul moldav aprecierea
pentru patrimonial cultural al Republicii Moldova.
În 1971, Liubomir Iorga filmează pentru filmul Lăutari, unul de
legendă pentru cinematografia naţională, demostrând publicului şi
calităţi actoriceşti excepţionale. Membru al Academiei Meşterilor
Tradiţionali în Sibiu, România, maestrul Liubomir Iorga este distins in
1992 cu titlul onorific Maestru Emerit al Artei, iar în anul 1996,
pentru merite deosebite în dezvoltarea artei muzicale, contribuţie
personală la reconstituirea şi confecţionarea instrumentelor muzicale
populare, valorificarea şi propagarea valorilor cultural-artistice
naţionale autentice i se conferă Ordinul Republicii. Liubomir Iorga s-a stins din viaţă pe data de 7 noiembrie 2014.
Marian Stârcea s-a născut la 7 aprilie 1959 la Chișinău, Republica Moldova în familia cunoscutului compozitor Alexei Stârcea,
care la vremea sa era şi un vocalist de excepţie, pedagog de vocal,
docent al Conservatorului şi desigur autorul operei moldoveneşti clasice Balada eroică. Marian a început să simtă muzica de mic copil. A
„cunoscut” pianul de mic, însă când a fost dat la şcoala de muzică nu o
frecvența cu prea mare entuziasm. Pentru o asemenea „tragere de inimă”
faţă de muzică, fiind în clasa a patra a adus părinţii în pragul
disperării, aşa încît aceştia erau hotărîţi să-l ia de la şcoala
muzicală. Pedagogii însă i-au sărit în apărare, spunându-le părinţilor
că copilul îşi va manifesta curând aptitudinile şi talentele şi că ar
trebui să mai aibă răbdare. Aşa şi s-a întîmplat, peste un timp muzica
l-a vrăjit şi Marian a început să înveţe cu entuziasm. A cântat foarte
bine la examenul din clasa a cincea, a fost menţionat. Probabil, atunci a
realizat pentru prima oară, că vrea să devină pianist. Aceste lucruri
l-au ambiţionat şi a început să lucreze mai mult, a crescut şi
autoaprecierea, din acest moment şi-a dorit să obţină succese anume în
muzică.
În anul 1982 a absolvit Institutul de
Arte, clasa „pian” a profesoarei Ludmila Vaverko, iar în anul 1988 a
absolvit Conservatorul Gavriil Musicescu, clasa – compoziție la
profesorul Vasile Zagorschi.
Apoi au urmat doi ani de studii postuniversitare la Conservatorul P.
I. Ceaicovski de la Moscova, clasa şefului de catedră de Teoria muzicii
şi Compoziţie ̶ Albert Leman. Pe parcursul anilor 1992-1993 şi-a
perfecţionat măiestria la Academia de Muzică și Dans Rubin de la
Ierusalim (Israel) în domeniul muzicii moderne la Marc Copîtman.
În anii 1990-1994 a fost secretar al
Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Moldova. Începînd
cu anul 1994 este membru al Consiliului Artistic la Radioul Național. Pe
parcursul anilor 1995-1998 a ocupat funcția de director muzical al
Teatrului municipal Satiricus, iar din anul 1999 este director muzical
al Teatrului Eugene Ionesco, iar începînd cu anul 2001 este director
artistic al Filarmonicii Naționale din Republica Moldova.
În anul 1993 devine Laureat al Premiului
Republican pentru Tineret, iar în anul 1995 – câştigător al Concursului
dedicat aniversării ONU și UNESCO.
Marian Stârcea compune muzică de cameră,
simfonică, vocală şi este unul dintre cei mai solicitaţi compozitori
teatrali: muzica să răsună în teatrele M. Eminescu, A. P. Cehov,E.
Ionesco şi în cele din România. De mic compune muzică de estradă, care
era solicitată în emisiunile radio din întreaga Uniune Sovietică, M.
Stârcea este autorul a 7 CD-uri. Colaborează atît cu artişti formaţi cât
şi cu tinerii interpreţi, an de an mai multe melodii de ale sale
participă la selecţiile din Moldova pentru Eurovision.
A participat la diverse festivaluri și
concursuri muzicale din Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Franța,
Israel ș.a. Este adesea invitat în calitate de juriu la diverse
concursuri şi festivaluri atît din ţară, cît şi de peste hotare: la
Mamaia, în Bulgaria etc.
În anul 1999 lui M. Stârcea i-a fost conferit titlul onorific de Maestru în Artă al Republicii Moldova.
În prezent M. Stârcea îmbină activitatea de creaţie cu cea de profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, în orașul Leova din Republica Moldova. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada sovietică a fost nevoit să se retragă din biserică. Mama sa, Maria Aldea, a fost moașă. Ion a fost cel mai mic dintre cei trei copii din familie, ceilalți doi frați fiind Adrian și Petre. Câțiva ani, tatăl său a fost solist în Capela corală Doina, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, se întoarce acasă, în Leova,
unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii Moldovenești Nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit
dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care
avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de
cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici,
devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion
a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai
zece ani, Ion a rămas fără tată.
În 1961 mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică Eugeniu Coca (astăzi Liceul de Muzică Ciprian Porumbescu), unde Ion studiază clarinetul, până în 1969, când se înscrie la Școala Medie de Muzică din Tiraspol, unde studiază saxafonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie, RSS Ucraineană; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de
jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul
emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici.
Din 1975 și până în 1981, devine student la Facultatea de Compoziție și Pedagogie a Conservatorului G. Musicescu din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară Contemporanul condusă de compozitorul Mihai Dolgan.
Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot
în acești ani, lansează piesa Seară albastră, a cărei paternitate a
fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici,
cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această
piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.
În 1981 Ion se căsătorește cu Doina Marin. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Tot pe atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Din 1981 până în 1988 Ion este student la Conservatorul Gavriil Musicescu din Chișinău, Facultatea Compoziție.
În perioada 1982-1992 își desfășoară activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Fiind respins la Radio și Televiziune,
Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere
satele Moldovei. În anul 1986 înființează formația Telefon, apoi DIATE. În 1987 activează la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. În 1989 i se conferă titlul onorific Artist Emerit din Moldova. A scris
muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru
spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.
Împreună cu soția sa a militat pentru reunirea Basarabiei cu România.
A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și
Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română și Eminescu.
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre".
În noaptea de 29/30 octombrie 1992, soții Ion și Doina
Aldea-Teodorovici se sting din viață. Moartea celor doi a fost percepută la data
respectivă ca o tragedie națională.
Opera
Ion Aldea-Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice, și pentru copii.
Discografie
Albumul Clopotul Învierii
Maluri de Prut
Suveranitate
Eminescu,
Trei Culori
Bucurați-vă prieteni
Iartă-mă
Limba română
Pentru ea (Lacrima limbii noastre)
Sărut femeie mâna ta (Sfântă ni-i casa)
Reaprindeți candela...
Focul din vatră
Imensitate
Clopotul Învierii
Răsai
Două lacrimi gemene
Indiferența
Tu cauți o inimă simplă
Un nume pe zapadă
Floare dulce de tei
O serenadă
Albumul Două vieți și o dragoste
Balada familială
Fuga
Don Juan
Copilul din leagăn
La restaurant
Bucurați-vă
Comment ca va
Nu te-ai priceput
Carnaval
Pace lumii
Ia-mă cu tine
Hai, hai
Spuneți-mi vă rog
Ninge
Ce farmece
Vârsta dragostei
Un telefon
Spectatorii
O umbrelă
Muzică pentru filme
Iona
Disidentul
Ce te legeni, codrule
Piese de teatru
Aventurile celor 4 gemeni - regia lui Victor Ignat la Teatrul Luceafărul din Chișinău
Fântână Anghelinei - dram. A. Burac, Teatrul găgăuz din Ciadâr-Lunga
Dragă, consăteanule - dram. Gh. Malarciuc
Abecedarul - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național A.S. Puskin
Tata - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național A.S. Puskin
Pomul vieții - dram. D. Matcovschi, în regia lui Veniamin Apostol, Teatrul Național A.S. Puskin
Casa Nebunului de Tudor Popescu, în regia lui Victor Ignat, Teatrul B.P. Hasdeudin Cahul
A scris muzică instrumentală, Rapsodie; variații pentru pian, cvintet pentru coarde.
