17 iulie 2015

ISTORIA HITULUI MAI VINO SEARA PE LA NOI

Istoria hitului Mai vino seara pe la  noi, Ionele, dragă își are originile în cântecele populare interpretate de Ioana Radu, Zavaidoc (Marin Teodorescu), interpreți din perioada interbelică a României. 

"O voce de excepție. Ioana Radu a dovedit o voce desăvârșită în simțire și în execuție. Unică prin exprimarea tonalității glasului, a redat și redă, egal și adânc, împătimirea și iubirea melosului nostru național. Cântecul popular îl redă viu și nealterat, reușind perfect să-și acordeze glasul cu valoarea de fond a spiritualității spațiului dunăreano-carpatic. 

Prin cântecele ei, Ioana Radu va dăinui alături de neamul nostru în orice moment al manifestărilor sufletești, întovărășindu-i înflăcărările romantice, doinele, suspinele, într-o statornică credință." 
(Alexandru Grozuță – coleg de cântec)

Puteți avea acces la această perlă a folclorului românesc, vizitând Biblioteca 
Națională a Republicii Moldova, Serviciul Audiovideoteca, ascultând acele melodii depozitate pe discuri de vinil şi CD-uri, aflate în colecţia serviciului. Veţi avea posibilitate sa răsfoiți pagini despre biografia interpretei Ioana Radu. Un prilej deosebit este faptul să cunoașteți și interpreții autohtoni care s-au inspirat din cântecele istorice cu melodie străbună. Vă așteptăm.

VERSURILE - MAI VINO SEARA PE LA NOI


Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
În padurea rară, mindra stă-n cămară,
Plânge, se omoară, că Ionel se-nsoară.
În padurea rară, mândra stă-n cămară,
Plânge, se omoară, că Ionel se-nsoară.

Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
În padurea verde, mândra-n poartă șede,
Cu ochii privește, la Ionel când trece.
În padurea verde, mândra-n poartă șede,
Cu ochii privește, la Ionel când trece.

Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
Mai vino seara pe la noi, Ionele, dragă,
În padura deasă, mândra stă și țeasă,
Plânge și oftează, că Ionel o lasă.
În padura deasă, mândra stă și țeasă,
Plânge și oftează, că Ionel o lasă.


Zavaidoc, era pseudonimul, numele său real Marin Teodorescu, născut la 8 martie 1896, la Pitești. Era fiul vestitului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei
După muzicologul Viorel Cosma, se pare că supranumele de ''Zavaidoc'' l-a primit pe când îi înveselea pe ofițerii serviciului militar (1916-1918), ''naș'' fiindu-i generalul Traian Moșoiu, acesta ''botezându-l'' astfel de la o variantă lexicală regională veche, ''zavaidoacă'', care însemna ''năbădăiosul'', ''zurbagiul'', fire iute, om pus pe veselie și nebunii.

Piesa Mai vino seara pe la noi,
 Ionele dragă, interpretată de Zavaidoc face parte de pe albumul Comori ale muzicii românești - Zavaidoc, lansat în anul 2012 la casa de discuri Electrecord.


IOANA RADU - MAI VINO SEARA PE LA NOI 



INTERPREȚI AUTOHTONI CARE S-AU INSPIRAT DIN CÂNTECE POPULARE



Surorile Chis - Mai vino seara pe la noi, Ionele dragă. 

Marina -Mai vino seara pe la noi Ionele dragă. - CD - Etno Star.

A publicat:
Cristina Caterev, 
șef serviciu interimar,
Audiovideoteca

2 iulie 2015

MARI INTERPREȚI DE FOLCLOR - CĂRȚI ȘI CD

Vă prezentăm o listă a publicațiilor achiziționate recent, Mari interpreți de Folclor, voci care au remarcat Țara Românească.


I-1261265
Drăgan Muntean . Vol. 3 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : fotogr., portr.
ISBN: 978-606-686-033-8
În: Mari interpreţi de folclor. / col.-tezaur realiz. de Marioara Murărescu . ─ Bucureşti[sn], 2013, vol.
      Muntean, Drăgan

CD-4978
784.4(498) / M-30
Muntean, Drăgan
Mari interpreţi de folclor : Drăgan Muntean [Înregistrare audio] / Drăgan Muntean; selecţ. pieselor muz. : Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera Internaţional, 2013
1 disc optic electronic (CD-Rom).

784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Muntean, Drăgan

I-1261264
Ioana Radu . Vol. 2 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : fotogr.
ISBN: 978-606-686-032-1
În: Mari interpreţi de folclor. / col.-tezaur realiz. de Marioara Murărescu . ─ Bucureşti[sn], 2013, vol.

  
CD-4977
Mari interpreţi de folclor : Ioana Radu [Înregistrare audio] / Ioana Radu; selecţ. pieselor muz. : Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013
1 disc optic electronic (CD-Rom).

I-1261263/ I-1253298
Maria Răchiteanu Voicescu , Vol. 7 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : fotogr.
ISBN: 978-606-686-102-1
În: Mari interpreţi de folclor. / col.-tezaur realiz. de Marioara Murărescu . ─ Bucureşti[sn], 2013, vol.

      Răchiteanu Voicescu, Maria

CD-4976/CD-4507
RĂCHITEANU VOICESCU, Maria
Mari interpreţi de folclor : Maria Răchiteanu Voicescu [Înregistrare audio] / Interp. : Maria Răchiteanu Voicescu, voce; selecţ. pieselor muz. de Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013.

I-1261262
Maria Lătăreţu . Vol. 1 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : fotogr., portr.
ISBN: 978-606-686-031-4

CD-4975
LĂTĂREŢU, Maria
Mari interpreţi de folclor : Maria Lătăreţu [Înregistrare audio] / Maria Lătăreţu; selecţ. pieselor muz. : Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera Internațional, 2013
1 disc optic electronic (CD-Rom).

784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Lătăreţu, Maria

I-1261261/I-1253296
PREDESCU, Valeria Peter
Valeria Peter Predescu . Vol. 5 [Text tipărit] . ─ Bucureşti : Litera, 2013
40 p. : fotogr. - (Mari interpreţi de folclor ; Vol. 5). + 1CD cu cântece populare
ISBN: 978-606-686-035-2

CD-4505/CD-4974
PETER PREDESCU, Valeria
Mari interpreţi de folclor : Valeria Peter Predescu [Înregistrare audio] / Valeria Peter Predescu; selecț. pieselor muz. de Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013. - 
1 disc optic electronic (CD-Rom).

784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Peter Predescu, Valeria

I-1261260/I-1253295
UNGUR, Florica
Florica Ungur . Vol. 6 [Text tipărit] . ─ Bucureşti : Litera, 2013
40 p : fotogr., portr. + 1 CD cu cîntece populare. - ISBN: 978-606-686-101-4.

CD-4973/CD-4504
UNGUR, Florica
Mari interpreţi de folclor : Florica Ungur [Înregistrare audio] / Florica Ungur; selecț. pieselor muz. de Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013
2 discuri optice electronice (CD-Rom).
Date şi programe electronice (CD Drive : File System : CDFS ; Free Space : 0 bytes ; Total Size : 0 bytes)
Titlu preluat de pe faţă discului
Piesele 1, 4, 9, 15, 25 şi 27 sunt protejate de UCMR-ADA, număr de autorizaţie-licenţă neexclusivă R13AF161004094/16.04.2013
Adeverinţă RNF : nr. 13072 din 19.04.2013
Conţine : 1. Bate vânt de la Orade (2'44") ; 2. Toarce furca mea sub grindă (1'46") ; 3. Dusu-s-o bădiţa, dus (1'47") ; ...[et al.].

784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Ungur, Florica


I-1261259/I-1253299
ROIZEN, Elena
Elena Roizen . Vol. 4 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : foto. - ISBN: 978-606-686-034-5.

CD-4972/CD-4508
ROIZEN, Elena
Mari interpreţi de folclor : Elena Roizen [Înregistrare audio] / Interp. : Elena Roizen; selecţ. pieselor muz. : Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013. - 2 discuri optice electronice (CD-Rom).
784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Roizen, Elena

784.4(498) / M-30


I-1261258/I-1253297
CRISTOREANU, Ion
Ion Cristoreanu . Vol. 8 [Text tipărit]. ─ [sl]: . ─ [sn]: , 2013
40 p. : foto.
ISBN: 978-606-686-103-8

      Cristoreanu, Ion

CD-4971/4506
CRISTOREANU, Ion
Mari interpreţi de folclor : Ion Cristoreanu [Înregistrare audio] / Interp. : Ion Cristoreanu; selecţ. pieselor muz. : Marioara Murărescu ; înregistrări realiz. de Electrecord . ─ Bucureşti : Litera, 2013. -
2 discuri optice electronice (CD-Rom).

784.4(498)
78.071.2(498)
Muzică populară - România - Personalităţi      Interpreţi - România      Cristoreanu, Ion