23 decembrie 2016

Compozitorul Constantin Rusnac apreciat cu titlul onorific de Doctor Honoris Causa al AȘM


Academia de Științe a Moldovei i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa compozitorului, Maestrului în Artă, Constantin Rusnac. Ceremonia de înmânare a însemnelor academice a avut loc la 20 decembrie 2016, la care a participat conducerea AȘM, reprezentanți ai mediului academic și universitar, oameni de cultură și artă, diplomați, prieteni și colegi ai compozitorului.
Festivitatea a fost inaugurată de președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, care a remarcat, în luarea sa de cuvânt, contribuția substanțială a maestrului Constantin Rusnac la promovarea culturii și artei naționale. Mai mult, în calitatea sa de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, funcţie pe care o deţine din 1993, compozitorul a fost și un ambasador al culturii naționale, promovând cultura autohtonă în cel mai frumos mod în întreaga lume, demonstrând prin aceasta că suntem un popor valoros, cu personalități marcante care trebuie sa fie cunoscute departe de hotarele țării. Maestrul, este nu numai un creator de excepție, compozitor desăvârșit, un muzicolog iscusit, un poet talentat, dar este și o persoană publică  importantă care merită toată considerația comunității.
Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al AȘM i-a fost acordat compozitorului Constantin Rusnac, în semn de prețuire și recunoaștere a meritelor culturale, didactice și artistice,  de apreciere a contribuției sale originale la promovarea și sporirea prestigiului artei muzicale naționale pe meridianele lumii. 
Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie 1948 în satul Trebisăuţi, raionul Briceni. A absolvit Şcoala de muzică republicană de 11 ani (actualmente – Liceul de muzică „C. Porumbescu”) şi Institutul de Arte „G. Musicescu” (teoria muzicii, muzicologie şi contrabas) din Chişinău. A fost profesor de solfegiu, armonie şi teoria muzicii la aceleaşi instituţii, redactor, redactor-şef al Colegiului de repertoriu pentru colectivele artistice din țară, prim-viceministru al Culturii, rector al Conservatorului Moldovenesc de Stat „G. Musicescu”. Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei”  şi  în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.  În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea  „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

sursa: www.asm.md