SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: DRAGOBETE - ZEUL TINEREȚII, AL VESELIEI ȘI AL IUBIRII

     

     Dragobetele are rădăcini foarte vechi. Dragobetele, numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Dragobetele tradițional se sărbătorește pe 24 februarie. Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.

     „Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în ac. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

     Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”.

      Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce. Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete. 

      Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

      Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi iar omul participă și el la bucuria naturii.

      Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar și păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârșit de iarnă și început de primăvară, Dragobetele oficia nunțirea păsărilor in cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi, după cum informează Historia.ro.

      În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire, dar și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.

      De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.

      În anumite sate ale României, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.

Este, de asemenea, obligatoriu ca de Dragobete bărbații să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin.

      Bărbații nu au voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aștepta o primăvară cu ghinion și un an deloc prielnic. Atât baieții, cât și fetele au datoria de a se veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul.

     Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.

     Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime.

     Nu ai voie nici să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.

     În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

 

Sursa: www. youtube.com

Articol scris de Șestacov Elena

MARIA ILIUȚ - „PRIVIGHETOAREA” CÂNTECULUI ROMÂNESC DIN BUCOVINA

 

Sursa: Cocieru, M. Suflu Bucovinei la ea acasă - Maria Iliuț // Realități culturale. -  2013, Nr. 2 (20). - P. 23-24.

www.youtube.com

DUMITRU GHEORGHIȚĂ - 100 ANI DE LA NAȘTERE

      Născut la 16 februarie (23 februarie – în alte surse) 1917 la Chișinău, în familia lui Efim și Varvara Gheorgiță. În familie erau 4 copii, în casa cărora răsuna des muzica: tatăl cânta la armonică, mamei îi plăcea să fredoneze melodii. De pe când era elev, Dumitru era pasionat de muzică și începuse să cânte în fanfara școlii. Absolvind școala primară, D. Gheorghiță urmează studiile la liceul B. P. Hasdeu și, simultan, la conservator, în clasa de trompetă condusă de S. Zlatov. Avea pe atunci doar 12 ani. Ulterior starea de sănătate nu i-a permis lui Dumitru să cânte la trompetă.

      Absolvind în 1933 conservatorul, se angajează destul de greu într-o orchestră de restaurant, condusă de Nicolae Bodoi. Urmă o viață grea, plină de umilinință și dificultăți. Trebuia să se conformeze gusturilor burgheze ale ofițerilor, clienților și să le între în voie tuturor. În iunie 1940 ia ființă orchestra radioului sub conducerea lui Petru Bacinin. Pentru a evolua în componența ei, sânt invitați numeroși muzicanți (Dumitru Gheorghiță, Eugeniu Coca – eminent compozitor din Moldova, pe atunci și muzicant de restaurant). Orchestra interpreta muzică populară. Anume atunci Gheorghiță a simțit pentru prima dată necesitatea acută de a crea, de a da glas la tot ce-i umple sufletul. Astfel se născu prima piesă pentru acordion. 

      Piesele lui Dumitru Gheorgiță sânt incluse în repertoriul a numeroase formații de artiști amatori, se difuzează la radio, cunoscând o populartitate imensă. Numele autorului devine din ce în ce mai cunoscut. Orchsestra de muzică populară Fluieraș îi propagă în permanență melodiile. Ele constituie piesele de rezistență ale repertoriului solistei Tamara Ceban. Compozitorul e în permanență sensibil la suflul timpului, la problemele contemporanietății. Tema Patriei ocupă un loc aparte în creația lui Dumitru Gheorghiță. În cântecele sale el glorifică meleagul natal, strugurii și apele străbunului Nistru. 

      Așa s-a întâmplat dintotdeauna cu muzicanții-lăutari – suflet din sufletul neamului lor – care în creațiile lor se inspirau în permanență din folclor, restituindu-i apoi cu generozitate poporului opere mai desăvârșite, mai cizelate. 

      În anul 1960 cântecele lui Dumitru Gheorghiță răsună în cadrul concertelor din cadrul Decadei Artei Moldovenești la Moscova. Compozitorul e distins cu oridinul Insigna de Onoare. În 1961 este primit în rândurile Uniunii Compozitorilor din URSS. În anul 1964 compozitorului i se oferă onorificul titlu de Lucrător Emerit al Artelor din RSSM. În același an la editura Cartea Moldovenească apare prima lui culegere de cântece pe versuri de poeți moldoveni (P. Zadnipru, Gr. Vieru, V. Russu, V. Roșca ș.a.). 

      Cântecele lui D. Gheorghiță sânt interpretate de cei mai valoroși soliști din Moldova: Tamara Ceban, Gheorghe Eșanu, Nicolae Sulac, Ion Bas și Maria Bieșu (evoluând pe atunci în orchestra Fluieraș).

      În 1967 compozitorului i se conferă titlul de Artist al Poporului din RSSM.

      Din  vasta palitră intonațională a muzicii populare el selectează minuțios tonalitățile cele mai viguroase, mai expresive, mai cu perspectivă și, reunind să le îmbine organic, creează imagini artistice desăvârșite.

       Melodist prin vocație, el tinde spre o largă respirație a motivului, având grijă, totodată să asigure dezvăluirea plenară a cuvântului, a imaginii artistice, create cu ajutorul lui. El pornește în opera sa de la ritmurile vieții, operează cu imaginile intonaționale și ritmice ale folclorului național, din care și provin cântecele lui.

       În activitatea ca Dumitru Gheorghiță nu se limitează doar la cântec, cu toate că acestuia îi revine un loc de frunte în creația compozitorului. El este și autorul unor valoroase miniaturi instrumentale. Piesele lui ne cuceresc prin caracterul lor cantabil și melodios, în care se face simțită puternica influență a creației muzicale populare. Compozitorul studiază mult orchestrația, pentru a-și putea crea singur aranjamentul instrumental al cântecelor și pieselor ce-i aparțin. El compune piese pentru țambal și fluier, semnează o fantezie orchestrală, intitulată Doina codrilor, pentru taraf, piese pentru oboi și vioară și orchestră.

      Creator de cântece prin execelență, Dumitru Gheorghiță și în operele sale instrumentale instrumentale operează cu imagini muzicale proprii cântecului, exploatând la maximum calitățile interpretative ale instrumentelor populare.

      Compozitorul conduce o orchestră de muzică populară, evoluează de în cadrul diferitelor concepte și serate de creație.

      În anul 1973 Casa Republicană de Creație Populară a publicat cea mai completă culegere de cântece ale compozitorului, care conține 32 de lucrări, scrise pe versurile mai multor poeți moldoveni. Culegerea Cântăm Moldova cuprinde piese compuse de Dumitru Gheorghiță la sfârșitul anilor ‘60 – începutul anilor ‘70, care pot fi considerate culmi ale creației artistice a compozitorului. Printre ele menționăm Nunta miresei.

      La 7 noiembrie 1976 compozitorului Dumitru Gheorghiță i-a fost acordat Premiul de Stat al URSS, gest de profundă recunoștință și înaltă apreciere din partea poporului. 
      Este deținătorul diplomei Comitetului Sovietic pentru apărarea păcii (1969) și a diplomelor: Comitetului moldovenesc pentru apărarea păcii (1976, 1981, 1987). 
    A compus lucrări simfonice, pentru orchestră de muzică populară, piese corale, cântece pentru copii, romanțe în caracter popular.

      A câtat în ansamblu cu: Simion Glec, David Fedov, Leonid Moșanu, Anatol Davâdov, Ion Fazlî, Eugen Doga, Dumitru Rotaru, Maria Bieșu, Dumitru Blajinu, Alexandru Ranga ș.a.

        A înregistrat la Radio Chișinău melodii populare (Fluiera un tren în gară, Măi ciobane, Fata de la moară, Treceam valea, Trandafir frumos, Azi e luni, Frunză verde sălcioară etc.).

Articol scris de Șestacov Elena

VALENTINA COJOCARU - 70 DE ANI DE LA NAȘTERE

     

 Valentina Cojocaru este o cantăreață de muzică populară din Republica Moldova. Îndrăgita Valentina Cojocaru s-a născut pe data de 20 februarie 1947 în Ciuciulea, județul Bălți. Este absolventă a Școlii pedagogice din Calărași (1960-1964), unde a studiat domra și s-a format ca artist sub îndrumarea profesorului Nicolae Spivac. În perioada 1975-1980, cântăreața studiază la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău cu Ion Popescu și Valentina Boldurat (dirijat cor). De-a lungul anilor, Valentina Cojocaru face parte din diferite colective artistice: Orchestra de amatori „Ciobănaș” din Călărași (1962–1965), colective artistice de estradă (1965–1967), formațiile de muzică populară „Mugurel” (1968–1974), „Lăutarii” (1990–1992) ale Filarmonicii din Chișinău și Orchestra de muzică populară „Folclor” (1974–1990). Valentina Cojocaru a susținut multe turnee artistice internaționale în Danemarca, Olanda, Austria, Cuba, Franța, Filipine, Grecia, Etiopia. În repertoriul său se regăsesc cântece de joc, de petrecere, doine (Basmaluta, Satule, Gradina-n floare, Vazui tineretea mea, Are mama doi feciori, Mână Gheorghe boii bine etc.), printre care și compoziții de Tudor Chiriac, C. Rusnac, Gheorghe Mustea, V. Doni, P. Neamțu, Gh. Banariuc, V. Crăciun. A avut înregistrări la casa de discuri „Melodia” din Moscova (în total a înregistrat peste 200 de cântece). Cojocaru a devenit Artistă emerită a RSSM în 1978 și Artistă a poporului a RSSM în 1989. Cea din urmă distincție o primește ca rezultat al desemnării baladei „Miorița”, în interpretarea sa, drept cea mai reușită creație muzicală a anului 1988 de către UNESCO. În 1993 i se conferă medalia „Meritul civic”, iar în 2005, ordinul „Gloria Muncii” și Ordinul Republicii în 2010.

     

 ^{https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/20/valentina-cojocaru-70-de-ani-de-la-nastere-si-55-de-creatie/}

SIMION LUNGUL - 90 DE ANI DE LA NAȘTERE

         

   Unul dintre cei mai talentați compozitori din Republica Moldova. Cele mai semnificative lucrări ale compozitorului au fost apreciate pentru individualitatea și expresivitatea limbajului muzical modern. Compozitorul s-a născut în satul Hlinoaia, în raionul Slobozia, la 16 februarie 1927. În 1947-1949 a învățat la Școala de Muzică din Izmail, regiunea Odessa (Ucraina). 1957 este anul în care absolvește Conservatorul de Stat din Chișinău, clasa compoziție a profesorilor L. Gurov și Lobel. A făcut serviciul în Flota Militară Maritimă a URSS în perioada anilor 1944-1945. Din 1957 este învățător și șeful Secției muzicale-teoretice la Școala-internat Specială de Muzică „E. Coca” din Chișinău. Membru al Uniunii Compozitorilor este din anul 1958. Din 1973 este membru al Comitetului de conducere, în 1974 – vice-președinte al Comitetului de conducere  al Uniunii Compozitorilor din Moldova. Devine președinte al Consiliului artistic al Teleradiodifuziunii din Moldova în anul1973. Este onorat cu titlu Maestru emerit al Artei din R. Moldova în 1974. Peste 10 ani este laureat al Premiului de Stat al Moldovei (1984). Ordinul Insigna de Onoare îl primește în 1987. Este deținătorul medaliilor Pentru biruința asupra Germaniei (1945) și 100 de ani din ziua nașterii lui V. I. Lenin (1970).

            Creații:

Pentru cor, soliști și orchestră:

• Ținuturi natale  - cântată în 5 părți, versuri de L. Deleanu, 1968;
• Lenin, pace, viață – poem, 1970;
• Odă Moldovei – versuri de V. Roșca, 1972;
• Patria mea – cântată în 4 părți, versuri de Gr. Vieru, 1973;
• Dimitrie Cantermir – oratoriu în 5 părți, libret de G. Dimitriu, 1974;
• Cântecele Nistrului – ciclu vocal pentru voce și orchestră de cameră, versuri de poeți basarabeni, 1974;
• Arie pentru voce și orchestră, 1975;
• Eroilor BAM-ului, versuri de P. Kolosov, 1975;
• Tablou vocal-coregrafic pentru cor, grup de dansatori și orchestră, versuri de A. Roșca, 1977;
• Poem Partidului, versuri de A. Ciocanu, 1980;
• Lenin e veșnic viu, pentru cor, soliști și orchestră simfonică, versuri de A. Ciocanu, 1980;
• Păstrați planeta, versuri de G. Vodă, 1983;
• Patria mea, pentru soliști și orchestră, versuri de M. Plețkovski, 1987.

Pentru orchestră:

• Baladă, 1956;
• Scherțo, 1957;
• Vals, 1965;
• Concertino pentru orchestră de coarde, 1979.

Creații instrumentale de cameră:

• Piesă pentru oboi și pian, 1953;
• Piesă pentru trombon și pian, 1953;
• Scerțino pentru clarinet și pian, 1954;
• Patru fugi pentru pian, 1956;
• Horă pentru pian, 1957;
• Variațiuni pentru pian, 1958;
• Trei piese pentru copii pentru pian, 1959;
• Preludiu și fugă pentru pian, 1961;
• Poem pentru pian, 1961;
• Preludiu pentru pian, 1961;
• Variațiuni tinerești pentru pian, 1966;
• Două nuvele pentru vioară și pian, 1968;
• Două piese pentru fagot și pian, 1972;
• Două piese pentru trompetă și pian, 1972;
• Suită pentru flaut solo, 1978;
• Horă pentru pian, 1981;
• Două piese pentru vioară, 1982;
• Trei poeme pentru violoncel și pian, 1985;
• Desenele lui Bidstrup – suită pentru vioară și pian, 1987;
• Duet pentru oboi și clarinet, 1987;
• Piese pentru copii pentru vioară și pian, 1985-1987.

Pentru voce și pian:

• Plopii, Logodna – romanțe pe versurile lui E. Loteanu, 1962;
• Unde-i tinerețea?, versuri de M. Ernandes, 1966;
• Cântecele Nistrului, (ciclu) versuri de G. Vieru, L. Deleanu, L. Podoleanu, 1970;
• Bună dimineața, soare! (ciclu), versuri de Gr. Vieru, 1980;
• Patru romanțe de versuri de A. Busuioc, A. Ciocanu, 1980;
• Cântecele Nistrului (caietul 2), versuri de poeți basarabeni, 1982;
• Scrisoare către femeie, versuri de S. Esenin, 1987.

Pentru cor a capella:

• Cântă puiul cucului, versuri populare, 1957;
• Toamna în Moldova, versuri de A. Busuioc, 1962;
• Vesel tărăboi copilăresc, versuri de Gr. Vieru, 1963;
• Aș iubi o viață-ntreagă, Cântec de pahar, versuri populare, 1966;
• A fost război – poem, versuri de Gr. Vieru, 1968;
• Appasionata, versuri de A. Busuioc, 1970;
• Cinci poeme pe versuri de poeți basarabeni, 1984;
• De veghe, versuri de A. Roșca, 1986;
• Horă păcii și frăției, versuri de S. Belikov, 1986;
• La sărbătoare, versuri de A. Roșca, 1987;
• Recviem, versuri de I. Badikov, 1987;
• Umorească, pentru cor bărbătesc, 1987.

Cu acompaniment de pian:

• La mauzoleu, versuri de Iu. Filip, 1981.

Cântece:

• Ilici e veșnic de viu, versuri de G. Ciocoi, 1980;
• Cântec despre Kotovski, versuri de G. Ciocoi, 1980;
• Câmp natal, versuri de P. Koloskov, 1981.

Muzică pentru copii:

• Tablouri ale ținutului natal – ciclu vocal, versuri de Gr. Vieru, 1969;
• Iubesc ținutul natal - ciclu vocal, versuri de Gr. Vieru, A. Ciocanu, 1978;
• 18 cântece, 1959-1978;
• Patru coruri, versuri de poeți moldoveni, 1981;
• Zece cântece, versuri de poeți moldoveni, 1987;

Muzică la spectacole:

• În umbră, de P. Cărare.

Ceaicovschi-Mereşanu, G. Simion Lungul: compozitor / G. Ceaicovschi-Mereşanu // G. Ceaicovschi-Mereşanu Compozitori şi Muzicologi din Moldova:  Lexicon biobibliografic . – Ch., 1992. – P. 50-54.

Клетинич Е. С. Семен Лунгу: биография / Е. С. Клетинич // Е. С. Клетинич Композиторы Совестской Молдавии - Chișinău, 1987. - P. 172- 200.

Деркач, Т. Семен Лунгул : Композиторы Совестской Молдавии / Семен Лунгул. - Chișinău : Literatura artistică, 1977. -  70 p.

 Lungul, S.   Hora pentru pian / comp. : Simion Lungul. - Chișinău: Cartea moldovenească, 1960. - 5 p.

Lungul, S. Slavă ție, omule sovietic ! : pentru voce și pian / comp. : Simion Lungul; - Chișinău : Cartea Moldovenească, 1961. - 4 p.

Lungul, S. Cântec despre septenal : pentru voce și pian / comp. : Simion Lungu . - Chișinău : Cartea Moldovenească, 1961. - 6 p.

Лунгул, С. Скерцино для кларнета и фортепьяно / комп. : Симион Лунгу. - Chișinău : Cartea Moldovenească, 1962. - 13 p.

Lungul, S.  Variații pentru pian - comp. : Simion Lungul; - Chișinău, Cartea Moldovenească, 1967. -12 p.

Lungul, S. Moldova mea : pentru voce și pian / comp. : Simion Lungul; Vers. : L. Deleanu . ─ Chișinău : Cartea Moldovenească, 1970. - 14 p.

Lungul, S. Răsună cântecul : pentru pian  / comp. : Simion Lungul . ─ Chișinău : Cartea Moldovenească, 1970. - 75 p.

Lungul, S. Cântările Nistrului : pentru pian / comp. : Simion Lungul . - Chișinău : Cartea Moldovenească, 1973. - 34 p.

Lungul, S. Măști : pentru pian / comp. : Simion Lungu . - Chișinău : Cartea Moldovenească, 1975. - 10 p.

Lungul, S. Coruri : pentru voce și pian / comp. :  S. Lungul . ─ Chișinău : Literatura artistică, 1977. - 95 р.

 






 
 

Lungul, S. My Fatherland / comp. : Simion Lungu . – Moscow: Soviet Composer, 1979. - 53 p.

Lungu, S. Dimitrie Cantemir : oratoriu în 5 părți : pentru cor, soliști și orchestră / comp. : Simion Lungu . - Chișinău : Literatura artistică, 1983. - 58 p.

Lungul, S. Poeme corale : pentru voce și pian / comp. : Simion Lungu . ─ Chișinău : Literatura artistică, 1985. - 60 p.

Lungul, S. Cîntecele Nistrului = Песни Днестра : pentru voce și orchestră / comp. : Simion Lungu . ─ Chișinău : Literatura artistică, 1987. - 95 p.

 

Лунгул, С. Рисунки бидструпа для скрипки и фортепиано / комп. : Симион Лунгу. – Москва, 1990. - 43 с.

Articol scris de Șestacov Elena

GRIGORE VIERU ȘI ARTA SUNETELOR

    

Grigore Vieru - născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României. A decedat pe 18 ianuarie 2009, în Chișinău. A fost un poet român din Republica Moldova.

    Relaţia lui Grigore Vieru cu arta sunetelor nu a intrat, cel puţin deocamdată, în preocupările cercetătorilor în pofida faptului că astfel de raporturi au existat permanent în activitatea poetului, ele fiind consistente şi de durată lungă. Mai mult, elementele muzicale care s-au încadrat în viaţa şi opera lui Gr.Vieru sunt multiple. În realitate, fenomenul artistico-sonor reprezintă un subiect aparte de abordare, putând fi luate în calcul formele directe sau indirecte ale acestuia în cel puţin două aspecte esenţiale şi anume: muzicalitatea poeziei maestrului şi integrarea liricii vierene în forme muzicale. În plus, versul poetului a stimulat mereu imaginaţia creatorilor şi interpreţilor de muzică. O scurtă incursiune în subiect dezvăluie ipostazele de manifestare în care au fost valorificate pasiunile lui Grigore Vieru pentru muzică, de la simpla contemplare a produsului sonor până la implicarea directă în actul de creaţie.

Surse:

 http://www.akademos.asm.md/files

https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Vieru

Articol scris de Șestacov Elena